cíngă, cíngi, s.f. (reg.) 1. chingă, cingătoare, brâu; brâneț simplu, scurt și lat, cu care încing fetele și femeile. 2. chingă cu care se strânge șaua pe cal. 3. stinghie (bucată de lemn lungă și îngustă). Vezi definitia »

BÚLĂ, bule, s. f. 1. Bășică de aer sau de gaz aflată în masa unui lichid sau a unui solid. 2. Sferă, glob (mic) de metal, de sticlă etc. 3. (În antichitate și în evul mediu) Pecete de aur, de argint sau de plumb, care se atașa unui act pentru a-l autentifica; p. ext. act care purta o astfel de pecete. ◊ Bulă papală = act oficial emis de papi. – Din fr. bulle, lat. bulla. Vezi definitia »

pítă (píte), s. f. – Pîine; slujbă. – Mr., megl. pită. Mgr. πίτα cf. tc. pite (Miklosich, Et. Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654), alb. pitë (Meyer, Alb. St., IV, 97), bg. pita (Conev 86), sb. pita (Vasmer, Gr., 117), iud. sp. pita, calabr. pitta „pîine” (REW 6546; Rohlfs, EWUG, 1714), mag. pita. – Der. pitan (var. chitan), s. m. (Mold., pîine de casă; înv., pîine proastă); pitar, s. m. (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, însărcinat cu brutăria Palatului și cu intendența armatei, mai tîrziu și cu trăsurile domnului), cf. sl. pitari, care pare a proveni din rom.; pitărie, s. f. (Banat și Trans., brutărie; slujba de pitar); pităreasă, s. f. (nevastă de pitar; brutăriță); pitușcă, s. f. (pîinișoară); pitoancă, s. f. (ciupercă, Boletus granulatus), cf. Iordan, Dift., 215 și Pascu, Suf., 271. – Din rom. provine ngr. πιτάρις (Meyer, Neugr. St., II, 77). Vezi definitia »

BÉICĂ, (1) beici, s. f. 1. Mamifer răpitor înrudit cu jderul (Martes foina). 2. (Reg.) Cuarț. – (2) Comp. magh. béka-só. Vezi definitia »

TURMALÍNĂ s.f. Mineral cristalizat, format din silicații unor metale și conținând bor, piatră semiprețioasă de culoare roșie, verde sau violetă, folosit și în optică, în radiotehnică etc. [Var. turmalin s.n. / < fr. tourmaline]. Vezi definitia »