a-și da cu presupusul expr. (pop.) a-și exprima părerea. Vezi definitia »

Catehumenul (gr. κατηχούμενος) este persoana care, începând să aibă o atracție pentru creștinism și dorind să se boteze, primește învățătura creștină de la un catehet, de obicei cleric, rânduit de episcop sau de preot. În limbajul bisericesc de astăzi, și în funcție de uzul existent în diferite comunități ortodoxe, catehumen poate fi numit și acela care, venind dintr-o altă confesiune creștină, se pregătește de a intra în Biserica Ortodoxă prin primirea Sfântului și Marelui Mir. În Biserica veche catehumenatul putea dura luni sau chiar ani de zile, și începea prin supunerea catehumenilor la un prin ritual de exorcizare și renunțare la duhul lumii. În acest răstimp, catehumenul putea participa la unele slujbe ale Bisericii, dar nu și la Sfânta Împărtășanie – această însemnare se păstrează până astăzi în Sfânta Liturghie, unde, după citirea Evangheliei și predică, catehumenii erau invitați să se retragă. De asemenea, catehumenii participau în mod regulat la inițierea în învățătura creștină dată de un catehet. După ce timp de mai multe secole, instituția catehumenatului a dispărut aproape complet prin generalizarea practicii botezului pruncilor, astăzi ea reapare în special prin convertirile de adulți în societățile occidentale secularizate și descreștinate. Vezi definitia »

TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubércule. – Var.: tubérculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum. Vezi definitia »

caraúl (-li), s. m. – 1. Santinelă, gardă. – 2. Paznic de noapte. – 3. (Înv.) Pedeapsă școlară care consta în a obliga un elev să stea în picioare, într-un colț al clasei. – Var. caraulă, s. f. Mr. cărăule, megl. cărăul. Tc. karaul (Roesler 595; Șeineanu, II, 89; Meyer 177; Lokotsch 1078; Ronzevalle 138); cf. ngr. ϰαραούλι, alb. karaujl, bg. karaul, sb. karaula. Vezi definitia »

PÓPUL s. m. v. popor. Vezi definitia »