ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Piesă grea de metal cu brațele ca niște gheare, care se coboară cu un lanț, o frânghie sau o parâmă de pe o navă în fundul apei, unde se agață pentru a ține nava în loc. ◊ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca în călătorie (cu o navă). 2. Bară (de metal) în formă de T sau de X care împiedică un zid să se dărâme. ♦ Cablu care fixează stâlpi, coșuri înalte de fabrică. – Din it., lat. ancora. Vezi definitia »

STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură. Vezi definitia »

LUNETĂ, -E, s.f. Geam spate la caroseria unui automobil, montat în partea opusă parbrizului. – Din fr. lunette. Vezi definitia »

paceaúră (paceáură) s. f., pl. paceaure / paceauri Vezi definitia »

DINȚÚRĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură. Vezi definitia »