defáimă (-me), s. f. – Ponegrire, calomniere. Lat. *diffamia (Pușcariu 495; Rosetti, I, 165), format ca infamia. Este cuvînt înv. și rar. În general, cercetătorii preferă să plece de la vb. *diffamāre, prin intermediul unei var. pop. *diffamiāre (Lambrior 372; Candrea-Dens., 477; Tiktin; Candrea). – Der. defăima, vb. (a ponegri, a calomnia, a discredita), apare din sec. XVII; defăimător, adj. (care defăimează). Cf. faimă. Vezi definitia »

BRAZÚRĂ, brazuri, s. f. Lipitură făcută cu un aliaj al cărui punct de topire este mai înalt de 400° C. – Din fr. brasure. Vezi definitia »

FERESTÍCĂ s. f. v. ferestrică. Vezi definitia »

harbátă s.f. (reg.) ceai. Vezi definitia »

cráină, cráine, s.f. (pop.) margine; în expr. a umbla craina = a bate marginile, a umbla fără rost. Vezi definitia »