PĂRĂGINEÁLĂ, părăgineli, s. f. (Rar) Paragină. – Părăgini + suf. -eală. Vezi definitia »

TURUIÁLĂ, turuieli, s. f. (Fam. și depr.) Faptul de a turui; debit verbal continuu și rapid; turuitură. – Turui + suf. -eală. Vezi definitia »

ANTIÁRTĂ s.f. 1. Curent în creația artistică a ultimelor decenii ale sec. XX, având un caracter contestatar față de arta academistă. 2. Creație artistică lipsită de autenticitate. [Cf. fr. antiarte]. Vezi definitia »

gúșă (-și), s. f. – 1. Gît, gîtlej. – 2. La păsări, porțiune în formă de pungă unde se păstrează în timp alimentele. – 3. La oameni, bărbie dublă. – 4. La oameni, umflătură patologică în partea de jos a gîtului. – 5. Boală a oilor. – 6. Nod făcut în caierul de lînă. – Mr., megl. gușă, istr. gușę. Lat. geusiae, probabil redus la *gusia, cf. alb. gušë, it. gozzo (piem. goso, lom. goss), fr. gosier (Meyer-Lübke, ZRPh., XXI, 199; Pușcariu 747; REW 3750; Pascu, I, 97; Pascu, Beiträge, 10). Celelalte explicații nu sînt satisfăcătoare: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din lat. guttur (Cihac, I, 133); din bg. gušĭ (Cihac, II, 131; Conev 55); din alb. gušë (Miklosich, Fremdw., 91; Densusianu, Rom., XXXIII, 279; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118), din gr. γϰούσα, participiu de la ἄγχω (Höeg 125); de la gurgușe ‹ lat. gurgustium; ca it. gorgozzo ‹ gozzo (Pușcariu, Dacor., IV, 324); anterior indoeurop. (Lahovary 329). Der. gușa, vb. (a face gușă); gușat, s. m. (persoană care are gușă); gușui, vb. (Olt., Trans., a strangula, a se îneca); răguși, vb. (a-și îngroșa vocea), cu pref. ră(s)- (după Cihac, II, 522, din mag. rekedni); răgușeală, s. f. (îngroșare a vocii); sugușa, vb. (Trans., a sugruma, a se îneca; a grăbi, a presa), cu pref. su(b)-; străguși, vb. (Mold., a se îneca), cu pref. stră-. – Din. rom. provin ngr. γϰοῦσα (Meyer, Neugr. St., II, 23; Murnu, Lehnw., 25), bg. guš(a), sb. guša (sec. XVIII, cf. Daničič, III, 513), sb. gušan „varietate de porumbel”, rut. guši (Berneker 363; Capidan, Raporturile, 202; Petrovici, Dacor., X, 144), alb. gušë, mag. gusa, țig. gusa (cf. Wlislocki 88). Vezi definitia »

CARANTÍNĂ s. f. 1. Punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie. ♦ Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie. ◊ Carantină fitosanitară = complex de măsuri cu caracter preventiv, luate pentru a se opri pătrunderea bolilor plantelor, a dăunătorilor plantelor sau a unor buruieni din alte țări și pentru a se limita răspândirea acestora în cuprinsul țării. ♦ Restricții aplicate în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 2. Fig. Izolare. – Din rus. karantin (< fr.). Vezi definitia »