RETÓRICĂ s.f. 1. Arta exprimării alese, utilizată în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocvență. ◊ Figură (de) retorică = formă de vorbire, întorsătură de frază care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă plasticitate și mai multă vigoare. 2. (Peior.) Declamație emfatică, lipsită de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare în vorbire. [Gen. -cii. / cf. fr. rhétorique, it. retorica, lat. rhetorica, gr. rhetorike]. Vezi definitia »

ACRIDÍNĂ s.f. (Chim.) Substanță organică de sinteză, folosită ca bază în industria coloranților antiseptici. [< fr. acridine]. Vezi definitia »

sămăluiálă, sămăluiéli, s.f. (înv.) 1. calcul, socoteală; apreciere, estimare numerică, cantitativă, valorică. 2. numărare. 3. gândire, chibzuire, judecare, raționare. Vezi definitia »

schísmă (-me), s. f. – Sciziune. – Var. înv. shismă. Mr. shizmă. Mgr. σχίσμα (Murnu 50; Gáldi 250) și modern din fr. schisme. – Der. schismatic, adj., din fr. schismatique; schismi, vb. (înv., a forma), probabil prin confuzia lui schismă cu schimă „formă” (Tiktin). Vezi definitia »

LĂDIȘOÁRĂ, lădișoare, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -ișoară. Vezi definitia »