ALIBÍ s.n. Probă prin care un inculpat dovedește justiției că în momentul săvârșirii faptului delictuos imputat el se găsea în altă parte. ♦ (Fig.) Scuză, justificare. [Pl. -iuri. / < fr. alibi, cf. lat. alibi – în altă parte]. Vezi definitia »

ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb², a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă rațiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb². Vezi definitia »

bébi s. m. Vezi definitia »

îmbumbí pers. 3 sg. îmbumbéște, vb. IV (reg.) a face bumbi (muguri), a înmuguri. Vezi definitia »

TUBI-/TUBULI-/TUBULO- elem. „tub”. (< fr., engl. tubi-, tubuli-, tubulo-, cf. lat. tubus, tubulus) Vezi definitia »