CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș. Vezi definitia »

căpeléș (-și), s. m. – (Trans.) Persoană care conduce dansul. Mag. kepélő „încasator de dijmă” (Drăganu, RF, II, 73). Vezi definitia »

a face alișveriș expr. (înv.) a cumpăra de la cineva o cantitate mare de marfă. Vezi definitia »

RELÁȘ s.n. Suspendare temporară a spectacolelor unui teatru, ale unei opere etc.; zi sau interval de repaus. [Scris și relache. / < fr. relâche]. Vezi definitia »

ZĂGÁȘ, zăgașe, s. n. (Înv.) Canal, șanț. – Contaminare între zăgaz și făgaș. Vezi definitia »