ACCÉNT, accente, s. n. 1. Scoaterea în relief a unei silabe, a unui cuvânt etc., prin mărirea intensității vocii sau prin intonație. ♦ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale, pentru a arăta că silaba respectivă este accentuată. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o atenție deosebită, a-i arăta un interes deosebit. ♦ Semn grafic întrebuințat în scrierea unor limbi, pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. 2. Fel particular de a pronunța cuvintele într-o limbă sau într-un dialect. 3. Intonație afectivă; ton. – Fr. accent (lat. lit. accentus). Vezi definitia »

DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. Vezi definitia »

DEGRADÁNT, -Ă adj. care degradează; înjositor; degradator. (< fr. dégradant) Vezi definitia »

GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant. Vezi definitia »

DISCONT, s.n. 1. beneficiu, câștig Vezi definitia »