PREDICATÍV, -Ă, predicativi, -e, adj. 1. (Gram.) Care formează sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ◊ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziții. Nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. Propoziție predicativă = propoziție care îndeplinește rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Care se referă la predicat (2), care aparține predicatului. – Din fr. prédicatif. Vezi definitia »

DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Franțuzism) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. Vezi definitia »

EXPOZITÍV, -Ă adj. În care se expune, care prezintă. ◊ Propoziție expozitivă = propoziție enunțiativă; metodă expozitivă = metodă de predare în forma unei expuneri. ♦ (Despre ton) Rece; afectat. [< fr. expositif]. Vezi definitia »

ADEZÍV, -Ă I. adj. (despre materiale) care stă strâns lipit. ◊ (biol.; despre organe) care fixează organismul de ceva. II. s. m. 1. produs, natural sau sintetic, la încleierea lemnului, a metalelor, materialelor plastice etc. 2. substanță care se adaugă la preparatele agricole antiparazite pentru o mai bună fixare a acestora pe plante. (< fr. adhésif) Vezi definitia »

DEPLETÍV, -Ă adj. care produce deplețiune. (< fr. déplétif) Vezi definitia »