ASERTÍV, -Ă, asertivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de aserțiune; asertoric. – Din fr. assertif. Vezi definitia »

ASERTÍV, -Ă adj. asertoric; declarativ (3). (< fr. assertif, it. assertivo) Vezi definitia »

CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei opere pozitive și folositoare etc. – Din fr. constructif. Vezi definitia »

PREDICATÍV, -Ă, predicativi, -e, adj. 1. (Gram.) Care formează sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ◊ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziții. Nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. Propoziție predicativă = propoziție care îndeplinește rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Care se referă la predicat (2), care aparține predicatului. – Din fr. prédicatif. Vezi definitia »

PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. Vezi definitia »