DEZUMFLÁ, dezumflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Dez- + umfla. Vezi definitia »

alabala Vezi definitia »

CONGELÁ vb. I. tr. A face ca un lichid să treacă în stare solidă; a îngheța, a solidifica. ♦ A conserva prin acțiunea frigului (alimente etc.). [< fr. congeler]. Vezi definitia »

FILÁ vb. I. 1. tr. A transforma un material textil în fire sau în ață. 2. tr. A răsfira în mână, pe rând, cărțile de joc. 3. tr. A urmări (pe cineva) discret, fără a fi observat de acesta. 4. tr. (Muz.) A crește treptat de la piano la forte și a descrește în același fel o notă prelungită. 5. tr. A tăia șuvițe de păr pentru a-l rări. 6. tr. (Mar.) A desfășura lent o parâmă, o manevră sau lanțul ancorei. 7. intr. (Despre fitilul de lampă, p. ext. despre lămpi) A arde cu pâlpâiri și scoțând fum. 8. tr. A zbura orizontal la înălțime mică, reducând viteza pentru aterizare. [< fr. filer, it. filare]. Vezi definitia »

umblá (-lu, -át), vb. – 1. A merge. – 2. A circula, a călători, a se mișca, a funcționa. – 3. A se duce undeva regulat, a frecventa. – 4. A vizita, a parcurge, a străbate. – 5. A circula, a avea valoare de circulație. – 6. A valora. – 7. A avea curs, a fi acceptat. – 8. A merge după cineva sau ceva, a urmări. – 9. A privi prin, a se ocupa de. – 10. a căuta, a scotoci, a cerceta. – 11. A trata de, a căuta de. – 12. (Trans.) A urma un curs, a studia. – Var. îmbla. Mr. imnu, megl. amnu, amnari, istr. omnu. Lat. ambŭlāre (Diez, I, 19; Candrea, Éléments, 82; Pușcariu 1797; REW 412), cf. it. ambiare, prov., sp., port. amblar, fr. ambler. – Der. umblăreț, adj. (care umblă mult); umblat, adj. (care a călătorit mult, frecventat, circulat); umblător, adj. (care umblă; pribeag; mobil; varietate de grîu); umblătoare, s. f. (closet, privată); umblătură, s. f. (mers); umblet, s. n. (mers, fel de a merge; umblare, călătorie; drumeție; comportare, conduită; intrigă, demers, procedură). Vezi definitia »