beteálă (-éli), s. f. – 1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29. Vezi definitia »

CUTÍNĂ s. f. substanță ceroasă, impermeabilă, care impregnează cuticula vegetalelor. (< fr. cutine) Vezi definitia »

TEOBROMÍNĂ s. f. alcaloid din semințele arborelui de cacao, diuretic și stimulent cardiac. (< fr. théobromine) Vezi definitia »

ZOÁLĂ, zoále, s. f. (Reg.) 1. Zoaie. 2. Trudă, osteneală; strădanie, frământare. ♦ Ceartă, gâlceavă. (din bg., rus. zolá = leșie) [și DLRLC] Vezi definitia »

STRUNGĂRÍȚĂ², strungărițe, s. f. Muncitoare calificată în prelucrarea pieselor la strung. – Strungar¹ + suf. -iță. Vezi definitia »