DUALÍSM s. n. 1. dualitate (1). 2. concepție filozofică potrivit căreia la baza existenței stau două principii opuse și ireductibile: materia și spiritul, corpul și sufletul, binele și răul etc. ◊ (psih.) teorie potrivit căreia între fizic și psihic nu există raporturi de interdependență, cu o natură și funcții distincte. (< fr. dualisme) Vezi definitia »

UNIONÍSM s. n. tendință de a se uni, de a se grupa într-o uniune; curent, concepție având la bază această tendință. (< fr. unionisme) Vezi definitia »

ISTERÍSM s.n. (Med.) Formă de psihonevroză caracterizată prin instabilitate emotivă, imaturitate afectivă și tulburări somatice a căror origine nu e demonstrabilă. [Cf. fr. hystérisme, it. isterismo]. Vezi definitia »

SENZITIVÍSM s.n. (Liv.) Sensibilitate emoțională excesivă. [Et. incertă]. Vezi definitia »

EMPIRIOMONÍSM s.n. Variantă a empiriocriticismului în Rusia, creată de A. Bogdanov, care susținea că lumea fizică este experiența „socialmente organizată” a „omenirii colective”. [Pron. -ri-o-. / < rus. empiriomonizm, cf. fr. empiriomonisme]. Vezi definitia »