RETENTÍV, -Ă adj. Referitor la retenție; cu caracter de retenție. [Cf. it. retentivo]. Vezi definitia »

IMPERATÍV, -Ă adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ◊ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif]. Vezi definitia »

INCLUSÍV adv. Împreună cu, și cu. [< fr. inclusif]. Vezi definitia »

HIDROAMELIORATÍV, -Ă, hidroameliorativi, -e, adj. Referitor la ansamblul de lucrări hidrotehnice de ameliorare a solului. [Pr.: -dro-a-me-li-o-] – Hidro- + ameliorativ. Vezi definitia »

DEMONSTRATÍV, -Ă adj. 1. care demonstrează, care servește pentru a demonstra; ilustrativ. ♦ pronume ~ = pronume care arată locul în timp și spațiu al obiectului față de vorbitor; adjectiv ~ = adjectiv care indică depărtarea sau apropierea unui obiect; articol ~ = articol adjectival. 2. care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc. (< fr. démonstratif, lat. demonstrativus) Vezi definitia »