PREDICATÍV, -Ă adj. 1. Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul; nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții; propoziție predicativă (și s.f.) = propoziție care îndeplinește față de propoziția regentă rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Referitor la predicat. [< lat. praedicativus]. Vezi definitia »

DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. Vezi definitia »

PORTATÍV, -Ă I. adj. portabil. ◊ de dimensiuni reduse, mic. II. s. n. sistem de cinci linii orizontale, paralele și echidistante, pe care se scriu notele muzicale. (< fr. portatif) Vezi definitia »

poșezătív, -ă, adj. (înv.; în sintagmă) pronume poșezătiv = pronume posesiv. Vezi definitia »

JUBILATÍV, -Ă, jubilativi, -e, adj. (Rar) Triumfător, vesel. – Din jubila. Vezi definitia »