ADVECTÍV, -Ă adj. referitor la advecție; prin advecție. (< germ. advektiv) Vezi definitia »

IMPERATÍV, -Ă adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ◊ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif]. Vezi definitia »

EXTEROCEPTÍV, -Ă adj. (Despre senzații) Care informează asupra lumii din afara corpului. [< fr. extéroceptif]. Vezi definitia »

PRELUCRATÍV, -Ă adj. cu caracter de prelucrare. (< prelucra + -/t/iv) Vezi definitia »

LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif. Vezi definitia »