OLOCÉN s.n. v. holocen. Vezi definitia »

PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, caracterizată prin alternanțe de intervale reci cu perioade calde, prin răspândirea în regiunile temperate a unor specii de mamifere ca elefanții, rinocerii etc. și, mai ales, prin apariția omului. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène. Vezi definitia »

PIOGÉN adj. (despre bacterii) care produce puroi. (< fr. pyogène) Vezi definitia »

NEOGÉN, -Ă adj., s. n. (din) a doua perioadă a neozoicului. (< fr. néogène) Vezi definitia »

crîncen (crấncenă), adj. – Crud, cumplit, atroce, sîngeros, nemilos. – Var. crinced. Sl. krąčina (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 81; Byhan 316; Löwe 45; Graur, Rom., LIII, 384), care apare numai cu sensul de „epilepsie”, dar care trebuia să însemne și „turbare, furie”, cf. krąčinjati sę „a turba”, rus. kryčenji „violent” (Skok 67). – Der. (în)crîncena, vb. (a înspăimînta, a teroriza); crîncenie, s. f. (cruzime, ferocitate). Vezi definitia »