CÓMĂ² s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mică diviziune a tonului perceptibilă cu urechea; semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. 2. (Rar) Virgulă. [< it. coma, germ. Komma, cf. gr. komma – fragment de frază]. Vezi definitia »

POLIBUTADIÉNĂ s. f. produs macromolecular, din polimerizarea butadinei, folosit la fabricarea cauciucului sintetic. (< fr. polybutadiène) Vezi definitia »

mótcă, mótci, s.f. (reg.) scul (lână depănată); jurubiță de tort. Vezi definitia »

OXIURIÁZĂ, oxiuriaze, s. f. Boală cauzată de prezența oxiurilor în organism. [Pr.: -xi-u-ri-a-] – Din germ. Oxyuriasis. Vezi definitia »

handră, handre s. f. (peior.) prostituată. Vezi definitia »