hárță s. f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harț. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arțag. – Der. hărtaș, s. m. (luptător, combatant); hărțui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărțeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărțuială, s. f. (faptul de a hărțui); hărțuitor, adj. (care hărțuiește); hărăți, vb. (a hărțui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a ațîța”, ipoteză ce pare inutilă; hărăție, s. f. (înv., combativitate; vitejie); hărățag, s. n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucișare cu arțag; hărăț, s. m. (persoană care hărțuiește; viteaz), sec. XVII, înv. Vezi definitia »

CONTRAVÍZITĂ s. f. 1. a doua vizită făcută zilnic de medic bolnavilor dintr-un spital. 2. vizită de răspuns la o altă vizită. (< fr. contre-visite) Vezi definitia »

ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; fig. faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă de foc, de căldură etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. 4. Loc unde a ars o pădure. 5. Strat de oxid negru de fier, produs în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic al unui oțel. ♦ Solzi de oxid de fier, detașați la laminarea sau forjarea oțelului. – Lat. arsura. Vezi definitia »

ízbă (ízbe), s. f. – Casă tipică din stepa rusească. Rus. izba (sec. XIX), cf. fr. izba. Vezi definitia »

CEREZINĂ (‹ fr. {i}) s. f. Produs obținut prin rafinare din ozocherită sau din reziduuri de petrol, folosit la fabricarea de unsori consistente, apretarea unor țesuturi, izolarea cablurilor, impregnarea condensatoarelor etc. Vezi definitia »