OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. Vezi definitia »

COMBINATÍV, -Ă, combinativi, -e, adj. De combinare (1). – Din engl. combinative. Vezi definitia »

EXCLUSÍV, -Ă I. adj. (despre noțiuni abstracte) care se exclud unul pe altul; incompatibil cu altceva. ◊ referitor la un singur lucru. II. adv. cu excluderea altor posibilități, în afară de. ◊ numai. (< fr. exclusif, lat. exclusivus) Vezi definitia »

preînșiințătív, -ă, adj. (înv.) introductiv. Vezi definitia »

EMANCIPATÍV, -Ă adj. emancipator. (< engl. emancipative) Vezi definitia »