grum (grúmuri), s. n. – Grămadă, stivă, teanc. Lat. grumus „movilă”. Este un cuvînt care, în rom., apare numai în dicționarele vechi (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 18; Meyer, Neugr. St., IV, 20; Damé), dar pe care nu-l cuprind nici DAR nici vreun lexicograf modern. Nu pare a avea circulație actuală. Existența sa este atestată și de mr. grumur „grămadă” (REW 3887) și de grumura, vb. (Trans., a umple), cuvînt rar, pe care îl menționează și îl studiază Lacea, Dacor., II, 624, considerîndu-l der. de la un lat. *grumulāre, de la grumulus (mai curînd, de la pl. grumuri). – Der, sugruma, vb. (a strangula), cf. mr. zgrum, cu pref. su(b)-, ca în sugușa (Pușcariu, Lr., 177; după Pascu, I, 96, de la un lat. *suggrumāre); sugrumător, adj. (care sugrumă); sugrumătură, s. f. (strangulare, parte îngustă). Vezi definitia »

precipițiúm, precipițíi, s.m. (înv.) 1. abis, prăpastie. 2. cădere de la înălțime. 3. (fig.) nenorocire mare, pericol mare. 4. (reg.; în forma: prețipiș) munte. 5. (adjectivat; sub forma: prețipiș) prăpăstios, abrupt. Vezi definitia »

zum-zúm v. zum Vezi definitia »

SUPRACONSÚM, supraconsumuri, s. n. Consum exagerat (de medicamente). – Supra- + consum (după fr. surconsommation). Vezi definitia »

ILLIÚM s. n. Aliaj conținând nichel, crom, fier, cupru, anticorosiv, rezistent la temperaturi înalte, folosit în construirea aparatelor chimice. – Din fr. illium. Vezi definitia »