ÎMPĂCIUITORÍSM s.n. Atitudine conciliatoristă, de aplanare a conflictelor de clasă. ♦ (P. ext.) Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [Pron. -ciu-i-. / < împăciuitor + -ism, după rus. primirencestvo]. Vezi definitia »

EMOTIVÍSM s. n. Școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv. – Din fr. émotivisme. Vezi definitia »

GASCONÍSM s.n. (Liv.) Predispoziție (a francezilor) pentru fanfaronadă; lăudăroșenie. [< fr. gasconnisme]. Vezi definitia »

EPICUREÍSM s. n. v. epicurism. Vezi definitia »

STOICÍSM s. n. 1. Curent filozofic în Grecia și Roma antică, care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă neclintiți în fața vicisitudinilor vieții. 2. Tărie, fermitate morală în încercările vieții. [Pr.: stoj-] – Din fr. stoïcisme. Vezi definitia »