ECTOPÍE¹ s. f. (anat., bot.) poziție anormală a unui organ. (< fr. ectopie) Vezi definitia »

SINCRONÍE s. f. caracter sincronic; sincronicitate. ◊ ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat. (< fr. synchronie) Vezi definitia »

abcedografíe s.f. radiografie a unui abces după puncție, evacuare sau injecție cu aer. (< fr. abcédographie) Vezi definitia »

íie (-íi), s. f. – 1. Parte inferioară a pîntecelui. – 2. La cai, chișiță. – Var. ie. Mr. ile. Lat. ῑlia (Pușcariu 773; Candrea-Dens., 816; REW 4260; DAR), cf. alb. ijë, v. fr. illes. Pentru semantism cf. sensurile sp. empeine. Cuvînt rar, aproape uitat, fără îndoială din rațiuni de omonimie. Vezi definitia »

DIHOTOMÍE s.f. 1. Diviziune în două părți, grupe sau specii; bifurcare. 2. (Log.) Împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni, care epuizează întreaga sferă a noțiunii împărțite. [Gen. -iei, var. dicotomie s.f. / < fr. dichotomie]. Vezi definitia »