im (ímuri), s. n. – 1. Noroi, mîl. – 2. Murdărie, jeg. Lat. lῑmus (Cipariu, Gram., II, 338; Pușcariu 775; DAR), cf. alb. ljim, it., sp., port. limo, fr. (limon). – Der. imos, adj. (noroios; murdar), care ar putea proveni din lat. limosus (Candrea-Dens., 820); imoșa, vb. (a murdări); imoș(e)ală, s. f. (murdărie); ima, vb. (a murdări), care ar putea proveni direct din lat. lῑmāre (Candrea-Dens., 821; DAR); neimat, adj. (curat); imăciune, s. f. (înv., murdărie; pată); imală, s. f. (murdărie; noroi); imălos, adj. (murdar). – Din rom. provine mag. imolya (Edelspacher 14). Vezi definitia »

AEROMARÍTIM, -Ă adj. Aeronaval. [< fr. aéromaritime]. Vezi definitia »

CHILÍM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Un fel de broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava. – Din tc. kilim. Vezi definitia »

EPONÍM, -Ă I. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. 2. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii. (< fr. éponyme, gr. eponymos) Vezi definitia »

MIM s.m. Actor care interpreta un mim; actor de pantomimă. [Cf. fr. mime, it., lat. mimus < gr. mimeomai – imit]. Vezi definitia »