isprăvitúră s.f. (înv.) ducere la capăt, terminare. Vezi definitia »

scáfă (-fe), s. f. – 1. (Înv.) Ceașcă, cupă, vas. – 2. (Mold.) Strachină. – 3. Polonic, căuș, vas de lemn. – 4. Hîrcă. – Mr., megl. scafă. Mgr. (gr.) σϰάφη „orice obiect turnat” (Roesler 575; Murnu 49; Diculescu, Elementele, 468), cf. it. scafa „barcă” (REW 7653). – Der. scăfîrlie (var. scăfălie), s. f. (hîrcă, craniu), cu suf. expresiv -îrlă, cf. cocîrlă, ciocîrlie; scăfău, s. n. (polonic de lemn); scăfiță, s. f. (Mold., strachină). Vezi definitia »

CODĂLBÍȚĂ, codălbițe, s. f. Pasăre cu penele multicolore, cu coada albă și neagră, care se hrănește cu insecte (Lanius collurio). – Codalb + suf. -iță. Vezi definitia »

STRONGILÓZĂ s. f. boală parazitară cauzată de strongil, prin tulburări digestive, debilitate etc. (< fr. strongylose) Vezi definitia »

MINISTRÉSĂ s. f. (glumeț) soție de ministru. (< it. minis-tressa) Vezi definitia »