primititúră, primititúri, s.f. (înv.) 1. intrare în posesie asupra unui lucru; primire. 2. încasare a unei datorii; datorie încasată. Vezi definitia »

OVOGENÉZĂ s. f. oogeneză. (< fr. ovogenèse) Vezi definitia »

CORACOIDÍTĂ s. f. osteită a apofizei ceracoide. (< fr. coracoïdite) Vezi definitia »

hígă s.f. (înv.) specie de pește. Vezi definitia »

cúlă (cúle), s. f. – 1. Turn, foișor. – 2. Casă boierească fortificată. – 3. Turn boltit în care se păstra visteria, în palate. – 4. Tezaur, bogăție. – 5. Beci boltit. – Mr., megl. culă. Tc. kula, din arab. kulle (Șeineanu, II, 148; Berneker 641; Lokotsch 1238; Ronzevalle 141); cf. ngr. ϰούλα, ϰουλές, alb. kulë, bg., sb., cr. kula. Vezi definitia »