CONSTRÚCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊ Construcții de mașini = ramură de bază a industriei care produce mașini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a științelor care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio. Vezi definitia »

FOTOCONDÚCȚIE s. f. fotoconductibilitate. (< fr. photoconduction) Vezi definitia »

DOLIHOCEFALÍE s.f. Însușire a craniului dolihocefal. [Gen. -iei, var. dolicocefalie s.f. / < fr. dolichocéphalie]. Vezi definitia »

COOBLIGÁȚIE s.f. Obligație reciprocă sau comună mai multor persoane. [Pron. co-o-. / cf. fr. coobligation]. Vezi definitia »

HETEROINFÉCȚIE s. f. v. eteroinfecție. Vezi definitia »