POZITIVÍSM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neagă rolul filozofiei ca o concepție teoretică generală despre lume și ca metodologie generală, susținând că ea se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire dată acelor tendințe critice care adoptă metodele scientiste în cercetarea literară. ♦ Modalitățile de creație literară care tind să reproducă realitatea în faptele ei concrete, adesea în stare brută, netipizată. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendința de a lua în considerare și de a urmări numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme]. Vezi definitia »

TERMOTROPÍSM s. n. Calitate a unor organe vegetale de a realiza o mișcare de curbare spre o sursă de căldură. – Din fr. thermotropisme. Vezi definitia »

ANTINOMÍSM s. n. 1. tendință de negare a legilor sau legalității. 2. (teol.) doctrină care propovăduiește, în numele supremației grației, indiferența față de legi. (< fr. antinomisme, germ. Antinomismus) Vezi definitia »

CACOFONÍSM s.n. Cacofonie. [Cf. it. cacofonismo]. Vezi definitia »

MENDELÍSM s. n. concepție biologică potrivit căreia transmiterea caracterelor ereditare se face după anumite legi fixe, independent de acțiunea și influența mediului exterior asupra organismului. (< fr. mendélisme) Vezi definitia »