bótă (bóte), s. f. – 1. Butoi, ciubăr. – 2. Vas de lemn, doniță. – Var. boată. Cuvînt romanic (it. botte, cf. sp. bota), intrat pe filieră orientală (ngr. μπότης, alb. bote „urcior”, bg. bota „vas de lemn”). După Miklosich, Lexicon, 49, din sl. bŭtarŭ „vatră”, „doagă”; pare însă cuvînt târziu în sl. Din per. buta „vatră”, după Popescu-Ciocănel 16. – Der. botar, s. m. (dogar); botcă, s. f. (celulă de fagure în care se dezvoltă matca; scobitură în trunchiul unui copac). Vezi definitia »

DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. ◊ Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Din loc. adv. de⁴ *mâneață (< lat. *manitia). Cf. (pentru formă) deseară. Vezi definitia »

iríță s. f. – 1. Varietate de grîu timpuriu. – 2. Cuscută, cuscuta-inului (Cuscuta europaea). – Var. ieriță. Sl. jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu, Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr., rus. jarica, pol. jarzyca. Sensul al doilea este rezultat al unei confuzii cu iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi aparține ghircă (var. hircă, ircă), s. f. (varietate de grîu timpuriu, Triticum durum), din sl. jarka, rus., rut. girka. Ariuș, adj. (timpuriu, se spune în Olt. și Banat despre anumite varietăți de mere), pe care Drăganu, Dacor., V, 328, îl derivă din sb. jaruch „timpuriu”, pare a fi suferit în fonetism influența mag. erös „tare”, de unde provine și iriș, adv. (Trans., mult, considerabil). Vezi definitia »

CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.) Unire, combinare armonioasă a două sau a mai multor sunete de înălțimi diferite. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. – Din fr. consonance. Vezi definitia »

CAPIBĂ?RA s. f. mamifer din familia Hydrochoridae, cel mai mare rozător din lume; trăiește în America de Sud (Guzana, Brazlia, Paraguaz, Venezuela); denumit și porc-de-apă. (Hydrochaeris hydrochaeris) Vezi definitia »