mînăstíre (mînăstíri), s. f. – Instituție religioasă, unde trăiesc călugări(țe). – Var. mănăstire, (înv.) monastire. Mr. mînăstir, megl. mănăstir. Ngr. μαναστήριον (Murnu 34), parțial prin intermediul sl. manastyrĭ (Tiktin; Graur, BL, VI, 155; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. alb. monoštir, tc., bg. manastir, v. rus. manastyr. Cuvînt de uz general (ALR, I, 187). Var. monastire este artificială, formată după ngr. μοναστήριον. – Der. mînăstiresc, adj. (de mănăstire); mînăstioară, s. f. (mănăstire mică; joc de copii). Vezi definitia »

LAICIZÁRE, laicizări, s. f. Acțiunea de a laiciza și rezultatul ei. [Pr.: la-i-] – V. laiciza. Vezi definitia »

PĂSUÍRE¹, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui¹ și rezultatul ei; răgaz acordat cuiva sau solicitat de cineva (pentru îndeplinirea unei obligații); amânare, păsuială. – V. păsui¹. Vezi definitia »

BLAZÁRE s. f. Faptul de a (se) blaza. - V. blaza. Vezi definitia »

interpretare stereoscopica a imaginilor satelitare Vezi definitia »