front (frónturi), s. n. – Loc unde se dau lupte militare. Fr. front, cf. frunte. – Der. frontal, adj., din fr. frontal; frontavoi, s. m. (ofițer care și-a cîștigat gradele fără studii de bază, pe front), din rus. frontovoi (Graur, BL, IV, 83), astăzi înv.; frontieră, s. f., din fr. frontière; frontispiciu, s. n., din fr.; fronton, s. n., din fr. Vezi definitia »

EMITÉNT, -Ă adj. Care emite (hârtii de valoare, bancnote, unde electromagnetice etc.). [Cf. lat. emittens]. Vezi definitia »

COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanță de natură proteică prezentă în serul normal și care participă la procesul imunității. – Din fr. complément, lat. complementum. Vezi definitia »

LANCINÁNT, -Ă adj. (Med.; despre dureri) Care se manifestă prin junghiuri și prin zvâcnituri. [< fr. lancinant]. Vezi definitia »

stelământ s.n. (înv.) astronomie. Vezi definitia »