IMÉRGE vb. III. tr. (Tehn.; liv.) A scufunda, a afunda (într-un lichid); a pătrunde într-un lichid. [< it., lat. immergere, cf. fr. immerger]. Vezi definitia »

cínge (-ng, -ns), vb. – 1. A încinge, a înfășura. – 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. Lat. cĭngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cengir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt inv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. ῑncĭngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta.” Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie o compunere rom. Vezi definitia »

BABBAGE [bæbidʒ], Charles (1792-1871), matematician englez. Prof. univ. la Cambridge. A inventat prima mașină de calcul care funcționa pe baza unui program. Vezi definitia »

sînge s. m. – 1. Substanță lichidă roșie din vene și artere. – 2. Obîrșie. – Sînge amestecat, înv. (incest). – Mr. sîndze, megl. sǫndz, istr. sănje. Lat. sanguis, *sanguem, în loc de sanguinem (Pușcariu 193; REW 7574), cf. it., port. sangue, prov., cat. sanc, fr. sang, sp. sangre. – Der. sîngera (var. însîngera), vb. (a pierde sînge; a umple de sînge; a se chinui, a suferi), mr. sîndzinedz, sîndzirare, megl. sǫndriz(ari), din lat. sanguināre (Pușcariu 1593; REW 7571); sînger (var. sîngerel, Mold. sînginel), s. m. (arbust cu ramuri roșii, Cornus sanguinea), postverbal de la sîngera (după Candrea, din lat. sanguineus); sîngerariță, s. f. (plantă nedeterminată, care se presupune că vindecă rănile); sîngerat, s. n. (boală la animale); sîngeratic, adj. (sîngeros); sîngerătură, s. f. (boală la animale); sîngerete, s. m. (cîrnat cu sînge); singeriu, adj. (de culoarea sîngelui); sîngerie, s. f. (plantă, Sanguisorba officinalis); sîngeros (var. Mold. sîngios), adj. (crud, fioros; cu mult sînge; de culoarea sîngelui); sîngeroasă, s. f. (plantă, Hieracium aurantiacum); sîngerică (var. sîngeric, din greșeală sincerică), s. f. (sorbestres, Sanguisorba officinalis); sîngeroșie, s. f. (sete de sînge); sîngerînd, adj. (formație literară artificială după fr. sanglant); consîngen, s. m. (consangvin); sanguin, adj., din fr. sanguin; sanguină, s. f., din fr. sanguine. Vezi definitia »

cínge (-ng, -ns), vb. 1. A încinge, a înfășura. 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. < Lat. cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cenyir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvânt înv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. incĩngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi și compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbânta”. – Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fâșie, brâu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brâu); încinsătură, s. f. (înv., brâu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie compunere a rom. – [1932] Vezi definitia »