ALELÚIA interj. Exclamație care apare ca un refren de laudă în cântări bisericești. ◊ Expr. (Fam.) A-i cânta (cuiva) aleluia = a lua parte la înmormântarea cuiva, a înmormânta pe cineva. ♦ (Fam.) S-a sfârșit! s-a terminat! amin! [Var.: alilúia interj.] – Din sl. aleluija. Vezi definitia »

îmbiá (-íu, îmbiát), vb. – 1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al cărui sens propriu de „a înconjura” trecuse deja în limba clasică, ca cel de „a solicita”, cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun căsătorie”. Schimbarea de conjugare ambῑre › *ambiāre ca în accῑre › aciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi fost acceptat. Totuși, pare mai sigur decît der. propusă de Pușcariu, Dacor., IV, 1319 și DAR (cf. REW 9295 și Graur, BL, V, 117), din lat. *inviāre „a obliga”, de la vis „forță”, sau decît cea a lui Scriban, din lat. *inviāre „a îndruma”. Din lat. *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieală, s. f. (invitație, rugăminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietură, a.f. (invitație); îmbiecios, adj. (care se lasă rugat). Vezi definitia »

variá² (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 variáză, 1 pl. variém (-ri-em), 2 pl. variáți; conj. prez. 3 să variéze; ger. variínd (-ri-ind) Vezi definitia »

INTERMEDIÁ vb. I. tr. A mijloci. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < intermediu]. Vezi definitia »

miá (-ále), s. f. – Mioară. – Mr. ńaua, istr. miǫ. Lat. agnella (Pușcariu 1056; Capidan, REB, I, 217), cf. it. agnella. Mială, s. f. (mioară; brîu de miel) este o simplă variantă, formată după pl. miale. Vezi definitia »