ANTISTRÓFĂ s.f. 1. A doua stanță dintr-o poezie lirică, cântată de cor în teatrul antic grec. 2. (Ret.) Repetarea cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază etc. [< fr., lat., gr. antistrophe]. Vezi definitia »

INDIÁNĂ¹ s.f. v. indian. Vezi definitia »

STÁMBĂ, (2) stămburi, s. f. 1. Țesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecționarea îmbrăcămintei de vară pentru femei. 2. (La pl.) Varietăți de stambă (1). ♦ Obiecte de îmbrăcăminte confecționate din stambă (1). 3. (Înv.) Teasc de tipografie. ◊ Expr. (Fam.) A se da în stambă = a-și arăta fără să vrea proasta creștere (sau cusururile); a se face de râs. [Pl. și: stambe] – Din ngr. stámba, it. stampa. Vezi definitia »

mótcă, mótci, s.f. (reg.) scul (lână depănată); jurubiță de tort. Vezi definitia »

MĂNÚȘĂ, mănuși, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din lână, tricot, piele, cauciuc etc., care acoperă mâinile, protejându-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a avea o purtare plină de menajamente, de politețe, de îngăduință (față de cineva). A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica mănușa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Mănunchi (1). 3. (Reg.; și ca termen tehnic în arheologie) Toartă (la oale, vase, căni). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care servește pentru a prinde, a apuca, a strânge. [Var.: mânúșă s. f.] – Mână + suf. -ușă. Vezi definitia »