atínge (atíng, atíns), vb. – 1. A lua contact direct, ușor, cu un lucru sau o suprafață, a pune mîna. – 2. A freca, a fi în contact. – 3. A ajunge pînă la... – 4. (Arg.) a lua în stăpînire, a-și însuși; a înhăța. – 5. A veni în contact în mod neplăcut, a dăuna, a leza. – 6. A mișca, a emoționa, a înduioșa. – 7. A răni, a produce leziuni. – 8. (Arg.) A bate, a cîrpi. – 9. A pomeni, a aminti, a face aluzie la ceva. – 10. A se referi, a fi în legătură. – 11. (Arg.) A avea legături cu o femeie. Lat. attingĕre (Pușcariu 161; Candrea-Dens., 108; REW 768; DAR); cf. it. attingere, v. prov. atenher, față de lat. *attangĕre › fr. atteindre, cat. atanyer, astur. atanguer. – Der. atingător, adj. (care atinge; jignitor; relativ la; sensibil; emoționant); atinsătură, s. f. (înv., contact); atinsură, s. f. (înv., contact). Vezi definitia »

MÚLGE, mulg, vb. II. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. Atrage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.) mulge-capre subst. = lipitoare. – Lat. mulgere. Vezi definitia »

ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. Vezi definitia »

spárge (-g, -rt), vb. – 1. A Împrăștia, a risipi, a dispersa. – 2. A dizolva, a lichida. – 3. A rupe, a distruge o armată. – 4. A deschide, a face o deschizătură. – 5. A rupe, a frînge, a face bucăți. – 6. A desființa, a distruge, a sfîșia. – 7. A încălca, a viola, a nu respecta. – 8. A se deschide, a plesni un abces. – 9. (Refl.) A se izbi, a se deslănțui. – Mr. (a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire, megl. sparg(iri), istr. spǫrg, spǫrt. Lat. spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu, Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120), cf. it. spargere, prov. esparzer, cat., port. espargir, sp. esparcir. – Der. spărgăcios, adj. (fragil, casant); spărgător, adj. (care sparge; s. m., hoț prin efracție; s. n., instrument de spart); spărgălui, vb. refl. (Olt., a se împrăștia, a se risipi); spargere, s. f. (acțiunea de a sparge sau de a rupe; furt prin efracție); spărtură, s. f. (ruptură, crăpătură; fragment, bucată; înv., împunsătură, gaură). Vezi definitia »

sange partial digerat Vezi definitia »