CEMENTÁȚIE, cementații, s. f. 1. (Chim.) Cementare. 2. Întărire și pierdere a elasticității suprafeței lemnului. 3. (Geol.; în sintagma) Zonă de cementație = zonă din scoarța pământului în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare. – Din fr. cémentation. Vezi definitia »

MIXPLOIDÍE s. f. prezența unui număr diferit de cromozomi în celulele aceluiași țesut sau organ. (< fr. mixoploïdie) Vezi definitia »

MACROCHEIRÍE s. f. dezvoltare excesivă a mâinilor. (< fr. macrochéirie) Vezi definitia »

CIRCUMLOCÚȚIE s.f. Expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. [Gen. -iei, var. circumlocuțiune s.f. / < lat. circumlocutio < circum – împrejur, loqui – a vorbi, cf. fr. circonlocution]. Vezi definitia »

CHERATOMALACÍE s. f. înmuiere și perforație a corneei. (< fr. kératomalacie) Vezi definitia »