voievód (-zi), s. m. – 1. Domn, principe; titlu oficial al domnilor din Muntenia și Moldova. – 2. (Înv.) Comandant, șef militar. – 3. Numele celor doi arhangheli Mihail și Gavril. – 4. Conducătorul al unei cete de țigani. – 5. Conducătorul dansului numit călușari. – Var. voivod, voevod, și der. Sl. vojevoda de la voĭ „război”, cf. voinic, și voda „care conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 460), cf. bg. vojvod, sb., cr. vojevoda, pol. wojewoda, rus. voevoda, mag. vajvoda, vajda, ngr. βοεβόδας. Termen oficial; s-a folosit în mod curent în forma abreviată vodă, s. m. (principe). – Der. voievodal, adj. (principiar); voivodat, s. n. (principat); voievodesc, adj. (se zice despre o varietate de mere); voievozi, vb. (a domni); voievozie, s. f. (principat). Vezi definitia »

MIRIAPÓD, miriapode, s. n. (La pl.) Clasă de animale inferioare, cu corpul alcătuit din segmente sau din inele și cu multe perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ri-a-] – Din lat. myriapoda, fr. myriapode. Vezi definitia »

MACROPÓD, -Ă I. adj. (despre animale) cu picioare sau înotătoare lungi; (despre plante) cu pedunculi lungi. II. s. m. pl. specie de pești exotici viu colorați. (< fr. macropode/s/) Vezi definitia »

rod (roáde), s. n. – 1. Reproducere. – 2. Fruct. – Mr., megl. rod. Sl. rodŭ „specie” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 316), cf. bg. rod „fruct”. – Der. roadă, s. f. (fruct, produs, recoltă); rodi, vb. (a da naștere; a produce, a fructifica), din sl. roditi; rodini, s. f. pl. (zi de naștere, reproducere; generare; creație; vizită care se face unei lăuze și cadoul care i se duce), din sl. rodiny; roditor, adj. (fructifer); rodnic, adj. (fructifer; prosper, fecund); rodnicie, s. f. (fecunditate); nerodnic, adj. (care nu face fructe); rodos, adj. (productiv). Vezi definitia »

glod (glóduri), s. n. – 1. Noroi, mîl. – 2. Bulgăre de pămînt, cocoloș, masă rotundă. – 3. Știulete de porumb. – 4. (Trans. de Vest) Fructă. Creație expresivă, bazată pe rădăcina glo-, care exprimă ideea de „bălăceală” și pe aceea de „obiect rotund”. Este probabil o formă disimulată de la *glog-, cf. glogozi „a bălmăji”; pentru alternanța cons., cf. gînganie și gîndac. Cu ultimul sens se folosește la pl. gloade, cf. goldane. Explicațiile care s-au căutat pe baza etimoanelor străine nu sînt satisfăcătoare; cuvînt identic cu gloată, după Cihac, II, 122; în legătură cu mag. galád „murdar” sau cu rus. gluda „cocoloș” după DAR; cu letonul glud, după Scriban. Der. glodos, adj. (plin de noroi, noroios); gloduros, adj. (noroios; frămîntat, accidentat, cu gloduri); glod(ă)rie, s. f. (loc plin de mîl); gludie, s. f. (Trans., bulgăre de pămînt); îngloda (var. înglodi), vb. (a înnămoli, a împotmoli). Vezi definitia »