IMPROMPTÚ s.n. Piesă instrumentală, de proporții reduse, cu caracter de improvizație, scrisă de obicei pentru pian sau un alt instrument cu acompaniament de pian. ♦ (Rar) Improvizație poetică. [Pron. empromptü. / < fr. impromptu, cf. lat. in promptu – la repezeală, pe negândite]. Vezi definitia »

BUZATU, Gheorghe (n. 1939, Sihlea, jud. Vrancea), istoric român. Contribuții privind istoria contemporană („România și trusturile petroliere internaționale pînă la 1929”, „Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial”). Vezi definitia »

BOTEZATU, Grigore (n. 1928, Baraboi, Basarabia), scriitor și folclorist român. Prelucrări și culegeri de folclor („Poezii populare moldovenești”, „Folclor moldovenesc”); a colaborat la realizarea corpusului „Creație populară moldovenească”. Vezi definitia »

popa prostu’ expr. joc de cărți din repertoriul ludic al copiilor mici. Vezi definitia »

TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan. ◊ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. ◊ (Impersonal) Ți-ai găsit! ◊ (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu. Vezi definitia »