SINÉZĂ s. f. silepsă (1). (< fr. synesis) Vezi definitia »

SEMÁNTICĂ s.f. 1. Ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția acestor sensuri; semasiologie. ♦ Sens lexical; (p. ext) semnificație; semantism. ◊ Semantica artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor folosite în limbajul literar. 2. Parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele semnificate. ◊ Semantica generală = curent teoretic care cercetează limbile „naturale” din punct de vedere sociologic și pragmatic. [Gen. -cii. / < fr. sémantique, cf. gr. sema – semn]. Vezi definitia »

țấrfă, țấrfe, s.f. (reg.) 1. nisip; țărână. 2. tencuială. Vezi definitia »

carísmă s. f. Dar particular conferit oamenilor prin grația divină; har. (< fr. charisme, gr. kharisma) Vezi definitia »

TETÍNĂ s. f. piesă de cauciuc, găurită la un capăt, care imită sfârcul mamelei, atașându-se la biberon. (< fr. tétine) Vezi definitia »