DECÚBITUS s.n. v. decubit. Vezi definitia »

însús s.m. (înv.) cel prea înalt, cel mai de sus. Vezi definitia »

HÁBITUS s. n. 1. înfățișare, aspect caracteristic al unui individ. 2. aspectul unui cristal, determinat de predominarea formei celei mai simple pe care o poate lua. 3. înfățișare, aspect al unei plante. (< fr., lat. habitus) Vezi definitia »

TÉRMINUS s.n. invar. 1. (Ist.) Demarcație (stâlp, stelă etc.) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc. 2. Loc, punct etc care marchează sfârșitul, limita extremă. ♦ Ultimul punct al unei linii ferate, de tramvai etc.; stația ultimă; capăt. [< fr., lat. terminus]. Vezi definitia »

DISPÚS, -Ă adj. Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; gata să... ◊ A fi bine dispus = a avea bună dispoziție, a fi vesel; (fig.) a fi ușor amețit de băutură; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune]. Vezi definitia »