Definita cuvantului postvelar
POSTVELÁR, -Ă adj., s. f. (fonem) care are punctul de articulație în partea posterioară a palatului moale. (< fr. postvélaire)

Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu postvelar
SCOBÁR, scobari, s. m. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenușiu pe spate și argintiu pe laturi și pe burtă; scobai (Chondrostoma nasus). – Din bg. skobar. Vezi definitia »
cioflingár (cioflingári), s. m. – Om de nimic, secătură, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incertă. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu există dificultăți; la fel de bine însă ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a cărui der. este mai dificilă fonetic dar se potrivește mai bine sensului. După Graur 139, din. țig. čoχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabilă explicația semantismului propusă de Graur, că pantofarii obișnuiau să poarte haine mai mult sau mai puțin occidentale. Dacă etimonul este exact, este vorba de o legătură care apare adesea, între noțiunea de „pantofar” și cea de „înșelător”, cf. potlogar, papugiu, a încălța, a potcovi, etc. Vezi definitia »
NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar. Vezi definitia »
PLENÁR adj. (Despre ședințe, adunări) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. // s.f. Ședință, adunare la care participă toți membrii unei organizații, ai unei instituții etc. ◊ Plenară lărgită = plenară la care participă și persoane care nu fac parte din organizația sau din unitatea repectivă. [Cf. fr. plénier, it. plenario]. Vezi definitia »
NEEREDITÁR adj. v. CARACTER (3). Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). [DEX '98] Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z