MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș. Vezi definitia »

golíș, golíși, s.m. (reg.) varietate de nisetru cu pielea aproape goală. Vezi definitia »

GREȘ, greșuri, s. n. (Înv. și reg.; azi mai ales în loc. și expr.) Greșeală. ◊ Loc. adv. Fără greș = în mod perfect, fără a comite vreo eroare. ◊ Expr. A da greș = a) a nu nimeri ținta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) greș = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit. – Din greși (derivat regresiv). Vezi definitia »

hégheș (heghéșă), adj. – Care are coarnele întoarse spre spate. Mag. hegyes. În Trans. (Löwe 50; Mîndrescu, Elemente ungurești, 79; Drăganu, Dacor., V, 367). Vezi definitia »

psaltichiéș, psaltichiéși, s.m. (înv.) psalt. Vezi definitia »