EPONÍM, -Ă I. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. 2. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii. (< fr. éponyme, gr. eponymos) Vezi definitia »

țvícrim s.n. (reg.) curelușă de strâns căputele botinelor. Vezi definitia »

MIM s.n. Scurtă comedie populară antică, alcătuită din scene comice simple, grosolane, cu glume vulgare, al căror subiect era luat din viața de toate zilele. [Pl. -uri. / cf. fr. mime, it. mimo, lat. mimus < gr. mimeomai – imit]. Vezi definitia »

PATRONÍM, patronime, s. n. Nume de familie. – Din fr. patronyme. Vezi definitia »

BÁRIM adv. v. barem¹. Vezi definitia »