cotropí (-pésc, -ít), vb. – 1. A acoperi, a astupa. – 2. A ocupa, a umple. – 3. A invada, a călca în picioare. – Var. (înv.) cutropi, cutrupi, încotropi, încotroji, încotroșna, încot(r)oșma. Formație expresivă, ca în cazurile vb. (în)coțopi, cotrobăi, copleși, cofleși, comînji; fonetic și semantic coincide cu cotroci. Celelalte ipoteze par hazardate: din sl. otrabiti „a tăia” (Cihac, II, 88); din lat. *contorpire în loc de contorpere (Tiktin; Candrea-Dens., 469); din gr. ϰατοροφόω „a acoperi casa” (Diculescu, Elementele, 472); din v. germ. *thorp „turmă, mulțime”, în forma lat. troppus, ipoteză susținuță insistent de Pușcariu (Academia ortodoxă, Cernăuți, 1936, 139; Dacor., VIII, 292; DAR; Pușcariu, Lr., 273; cf. împotrivă Rosetti, I, 160). Scriban pare a fi bănuit caracterul expresiv al formației, comparînd-o cu cotroci „a iscodi, a cerceta”. – Der. cotropitor, adj. (invadator); descotropi, vb. (a elibera, a slobozi; Banat, a descoperi, a dezveli). Vezi definitia »

nisipí, nisipésc, vb. IV (reg.) 1. a acoperi, a astupa cu nisip sau cu pământ pînă la dușumea. 2. (înv.) a curăța de nisip. 3. (refl.) a se preface în nisip, a se măcina, a se pulveriza; a se surpa. Vezi definitia »

risipí (risipésc, risipít), vb. – 1. A dispersa, a împrăștia. – 2. A izgoni, a fugări. – 3. A cheltui, a toca. – 4. A face praf, a distruge. – 5. A irosi, a prăpădi. – Var. rîsipi, răsipi. Sl. rasypati (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 213; Conev 79). Der. risip, s. n. (înv., ruină); risipă, s. f. (ruină; stricăciune, desfacere; dezordine; prăpăd); risipitor, adj. (cheltuitor, distrugător). Din rom. provin ucr. prisipati (Bogaci), săs. rissipin. Vezi definitia »

ocropí (-pésc, -ít), vb. – A uda, a stropi. Sl. okropiti (Tiktin), cf. încropi, uncrop. Sec. XVII, înv. Vezi definitia »

pripí (pripésc, pripít), vb. – 1. A se grăbi, a se zori. – 2. A se coace, a se încălzi, a (se) pîrli, a (se) pîrpăli. – 3. (Mold.) A surprinde. – Var. Mold. prichi. Cuvînt probabil rezultat din confuzia a două cuvinte sl., pripešti „a arde, a pîrli” și prispĕti „a se grăbi”, de unde un *pripĕti, cf. bg. pripiram „a se grăbi” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 292; Tiktin). – Der. pripac, s. n. (înv., văpaie, dogoare); pripeală (var. Banat pripală), s. f. (grabă; dogoare, fierbințeală); pripec, s. n. (căldură sufocantă), cf. bg. pripek, sb. pripeka; pripelnic, adj. (grăbit, precipitat); pripie, s. f. (înv., precocitate). Vezi definitia »