ÁNCORĂ, ancore, s. f. 1. Piesă grea de metal cu mai multe brațe cu gheare, fixată la capătul unui lanț, pe care marinarii o înfig în pământul din fundul apei spre a imobiliza vasul pe care navighează. 2. Piesă (de metal) care servește la ancorarea unui sistem tehnic. ♦ Cablu cu care se fixează de pământ anumiți stâlpi, construcții înalte etc. – It. ancora (lat. lit. ancora). Vezi definitia »

BIZANTINÍSTICĂ s. f. Bizantinologie. – Din germ. Byzantinistik. Vezi definitia »

VRĂCÍȚĂ, vrăcițe, s. f. (Înv. și arh.) Doftoroaie, vrăjitoare. – Vraci + suf. -iță. Vezi definitia »

MUCOVISCIDÓZĂ s. f. boală congenitală ereditară carac-terizată printr-un exces de viscozitate a secreției glandelor exocrine. (< fr. mucoviscidose) Vezi definitia »

ȘONTOROGEÁLĂ, șontorogeli, s. f. Faptul de a (se) șontorogi; ologeală. – șontorogi + suf. -eală. Vezi definitia »