PALEOCÉN s.n. (Geol.) Prima epocă (serie) a paleogenului. // adj. Care aparține acestei epoci. [< fr. paléocène, cf. gr. palaios – vechi, kainos – recent]. Vezi definitia »

BETHAUSEN, com. în jud. Timiș, pe rîul Bega; 2.862 loc. (1991). Expl. de granite (Cladova). Vezi definitia »

ípen adj. invar. și adv. (înv.) 1. (adj. invar.; despre persoane) întreg, sănătos. 2. (adv.) tocmai. Vezi definitia »

AUTOANTIGÉN s. n. țesut, organ care se comportă ca antigen al organismului propriu. (< fr. auto-antigène) Vezi definitia »

HOLOCRÉN, -Ă adj. (despre izvoare) la care apa mustește din pământ, formând mlaștini cu vegetație și faună sărace. (< holo- + -cren) Vezi definitia »