LAMÍNĂ, lamine, s. f. 1. (Bot.) Limb (1). 2. Strat subțire care face parte din structura unei formațiuni anatomice. 3. (Tehn.) Corp în formă de lamă sau de fir. – Din lat., engl. lamina. Vezi definitia »

ázimă (ázime), s. f. – Pîine de aluat nedospit. – Var. azmă. Mr. adzîmă, megl. azim. Gr. ἄζυμος (Murnu 9, Diculescu, Elementele, 472). Este cuvînt popular, probabil intrat în rom. din primele secole ale creștinismului; cf. ven. azme, calabr. áyimo, port. asmo, (REW 850). – Der. azăm, adj. (care nu fermentează; se spune în Trans. despre conservele în oțet sau saramură care încă nu s-au făcut); azimioară, s. f. (turtă); azimit, s. n. (înv., sărbătoare a azimei, în religia iudaică), din ngr. ἀζυμίτης. Vezi definitia »

SIDEROSILICÓZĂ s. f. infiltrare în plămâni a unui praf conținând săruri de fier și silice. (< fr. sidérosilicose) Vezi definitia »

úșă (-și), s. f. – 1. Poartă, intrare. – 2. Ușiță, a doua ușă de intrare, dublura ușii. – Var. ușă. Mr. ușe, megl. ușă. Lat. *ūstĭam, în loc de ōstĭum (Cipariu, Gram., 160; Meyer-Lübke, ZRPh., XXV, 355; Pușcariu 1832; Pascu, I, 181; REW 6117; Rosetti, I, 60), cf. it. uscio, prov. uis, fr. huis, v. sp. uzo. – Der. ușar(iu), s. m. (portar), în Mold. var. ușer(iu); ușarnic (var. ușernic), adj. (vagabond); ușier, s. m. (portar; pedel); format după fr. huissier; ușor (var. ușcior, uscior), s. n. (montant, stîlp, stîlp susținător al ușii), din lat. ostĭolum (Cipariu, Elem., 115; Pușcariu 1843; REW 6116), cf. engad. usöl, prov. uisol. Vezi definitia »

CALOSÓMĂ s.f. (Zool.) Insectă coleopteră carnivoră, de culoare verzuie sau negricioasă. [< it., lat. calosoma]. Vezi definitia »