CALIFÓRNIU s. n. element transuranic radioactiv, metalic, din grupa actinidelor, obținut artificial. (< engl., fr. californium) Vezi definitia »

TUFECCÍU, tufeccii, s. m. Soldat mercenar din garda domnească, în timpul domniilor fanariote. [Var.: tufeccí s. m.] – Din tc. tüfekçi. Vezi definitia »

ORATÓRIU s.n. 1. Edificiu (capelă, paraclis, încăpere etc., situate de obicei în mănăstiri, biserici) rezervat reuniunilor făcute pentru rugăciuni. ◊ Ordinul Oratoriului = ordin călugăresc catolic de „buni vorbitori”, întemeiat la Roma în sec. XVI de Philippo de Neri. 2. (Muz.) Lucrare vocal-simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică pentru cor, soliști și orchestră; (p. restr.) cantată. 3. (Rel.) Denumire a mai multor ordine și asociații religioase. [Pron. -riu. / cf. lat. oratorium, it. oratorio, fr. oratoire]. Vezi definitia »

GLUCÍNIU s. n. (Chim.) Beriliu. – Din fr. glucinium. Vezi definitia »

TARABAGÍU, tarabagii, s. m. Negustor ambulant (care vinde la o tarabă). – Din tarabă + suf. -agiu. Vezi definitia »