JURISDÍCȚIE s.f. 1. Putere, competență a unui judecător sau a unei instanțe de a judeca; (p. ext.) teritoriu unde își poate exercita această putere un judecător sau o instanță judecătorească. 2. Totalitatea organelor de judecată de același grad sau competente a soluționa o anumită categorie de litigii. ◊ Organ de jurisdicție = organ de stat care îndeplinește funcții judecătorești. [Gen. -iei, var. jurisdicțiune s.f. / cf. lat. iurisdictio, fr. jurisdiction]. Vezi definitia »

ORÁȚIE, orații, s. f. 1. (Pop.) Urare în versuri pe care colăcarii o adresează mirilor la nuntă; conăcărie. 2. (Livr.; înv.) Felicitare, urare; p. ext. cuvântare, discurs (rostit la anumite ceremonii sau ocazii). 3. (Înv.) Oratoriu¹ (1). [Var.: orațiúne s. f.] – Din lat. oratio, -onis. Vezi definitia »

HOMEOPLAZÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare a unui țesut asemănător țesutului normal. [Gen. -iei. / fr. homéoplasie, cf. gr. homoios – asemănător, plassein – a forma]. Vezi definitia »

HIPOERGÍE s.f. (Med.) Reducere a capacității organismului de a reacționa la diverși antigeni. [< fr. hypoergie, cf. gr. hypo – sub, ergon – lucru]. Vezi definitia »

únghie (-ii), s. f. – Unitate de măsură pentru greutăți valorînd între circa 28 și 35 g. Mgr. οὐγγία (Tiktin). Sec. XVII, înv. Este dubletul lui uncie, s. f., din lat. uncia (sec. XIX). Vezi definitia »